Proiectul cultural internaţional The First Kings of Europe, care este organizat în trei destinaţii din SUA (New York, Chicago) şi Canada (Gatineau), reprezintă un demers cu totul aparte, de extraordinară anvergură, iniţiat de Field Museum (First Kings of Europe | Field Museum) în colaborare cu peste 20 de muzee din zona Europei de Sud-Est şi Centrale. Expoziţia va reuni în premieră peste circa 750 de bunuri culturale de primă importanţă din colecţiile a peste 20 de instituţii muzeale din Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia (de Nord), Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Ungaria, care vor fi etalate în muzee nord-americane.
Pentru România, coordonatorul proiectului expoziţional este Muzeul Naţional de Istorie a României, care colaborează în acest sens cu alte cinci instituţii muzeale, anume: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Complexul Muzeal Naţional (Piatra Neamţ), Muzeul Civilizatiei Gumelniţa (Olteniţa), Muzeul Olteniei (Craiova) şi Muzeul Judeţean Buzău. În cadrul expoziţiei Ritual and Memory: The Ancient Balkans and Beyond este prezentată, împreună cu alte exponate din alte colecţii muzeale din ţările amintite, o selecţie de 60 de artefacte preistorice (din perioada eneoliticului şi a epocii metalelor) din colecţiile muzeelor româneşti amintite mai sus.
În perioada imediat următoare vom reveni cu alte detalii despre această importantă participare a unor muzee din România în cadrul unei expoziţii internaţionale cu tematică arheologică.
*
Pentru detalii vă rugăm să contactaţi:
Muzeul Naţional de Istorie a României
Secţia Relaţii Publice şi Marketing Cultural
e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. sau This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Tel: 021 313 19 25